PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

PRU vrea câștige încrederea electoratului sătmărean. Listele la parlamentare (FOTO)

Alegeri parlamentare Satu Mare. Partidul România Unită (PRU), filiala Satu Mare vrea să câștige încrederea electoratului sătmărean și să aibă cel puțin un mandat de parlamentar în județ.

Conducerea PRU a depus astăzi, la sediul Biroului Electoral de Circumscripție nr. 32 Satu Mare listele candidaților pentru alegerile parlamentare.

Noi, acest partid, România Unită, ne propunem să câștigăm încrederea oamenilor în primul rând, după acea să promovăm doctrina partidului, o doctrină de stânga. Dorim să trăim într-o Românie unită. Dorim să trăim într-o Românie în care se respectă Constituția. Dorim să trăim într-o Românie în care se aplică legile în raport cu Constituția. Dorim să trăim într-o Românie neamenințată de federalizare, neamenințată de interese economice străine care nu aduc decât rău populației în general. Pășim cu încredere în această campanie, iar rezultatul muncii noastre se va materializa în mod sigur în ceea ce vom putea să demonstrăm oamenilor până atunci”, a declarat liderul PRU Satu Mare, Vasile Ciocan, înainte de depunerea listelor.

La Senat, primul loc este ocupat de Florica Marchiș, urmată de George Filip, Viorica Rogoz și Vasile Pintea. La Camera Deputaților, pe primul loc se află Vasile Ciocan, urmat de Sergiu Pop, Claudia Sima, Marian Halas, Aurel Ghencean, Tufenica Ursu și Florica Oprea.

„În ce ne privește, la Satu Mare ne propunem să câștigăm încrederea electoratului. În raport cu încrederea pe care o vom câștiga-o ne propunem să obținem și rezultate. Dacă vom reuși să muncim până atunci, vom avea pretenția de a avea măcar un loc eligibil pentru Parlamentul României”, a mai spus liderul PRU Satu Mare.