PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Șofer cu permis de două luni, prins cu viteză foarte mare prin Sătmar

Un tânăr care abia își luase permisul, a scăpat foarte repede de el după ce a fost depistat de polițiști conducând cu peste 130 km/h prin Satu Mare.

Astfel, în cursul zilei de ieri, i-a fost suspendat permisul de conducere pentru  90 de zile  unui tânăr de 18 de ani din Satu Mare care și-a obținut  permisul de conducere în urmă cu două luni.

 Acesta  a fost surprins de aparatul radar al Biroului Rutier Satu Mare,  circulând pe b-dul Lucian Blaga din Satu Mare cu o viteză de 131 km/h. Pe lângă măsura complementară, cel de la volan a fost sancționat și cu 9 puncte amendă, în valoare de 1125 lei.