Astfel, pentru ocuparea, prin încadrare directă, a 100 posturi vacante de agenţi de poliţie prevăzute la Compartimentele Ture Serviciu, s-au înscris 770 de candidaţi care îndeplinesc condiţiile legale, criteriile specifice şi cerinţele pentru ocuparea posturilor vacante, prevăzute în cadrul Inspectoratului Teritorial al Polţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei.
Dintre aceștia, s-au prezentat pentru a susține testarea psihologică 608 candidați, iar în urma testării 345 au fost declarați apți. Totodată, pentru locurile de ofiţeri şi agenţi specialişti s-au înscris 14 candidaţi, dintre care 13 s-au prezentat la testarea psihologică, 11 persoane fiind declarate apte.
Lista candidaţilor declaraţi apt psihologic, informaţii complete privind desfăşurarea celorlalte probe de concurs şi criterii de departajare, tematica şi bibliografia necesare susţinerii concursului/examenului sunt postate pe pagina de internet a Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației, www.ijpfmm.ro, precum şi la avizierul unităţii.
Candidații care au trecut testul psihologic se vor prezenta la sediul unității, pentru a le fi eliberate trimiterile pentru întocmirea fişei medicale-tip de încadrare în M.A.I.
Această activitate, care presupune completarea deficitului existent la nivelul P.F.R., se înscrie în obiectivele instituţiei de creştere a capacităţii de acţiune la nivelul structurilor teritoriale şi, implicit, întărirea componentei operative a Poliţiei de Frontieră.