PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Trei tineri drogați au tras cu arma în centrul Sătmarului

Trei tineri drogați au fost reținuți de polițiști după ce ce au fost observați duminică seara pocnind cu o pușcă cu aer comprimat chiar în centrul orașului Satu Mare.

Astfel, duminică, în jurul orei 18.00, pe Pasajul Pietonal Corneliu Coposu, în apropierea magazinului Someşul, o patrula a Poliţiei Locale Satu Mare a observat un grup de trei tineri pocnind cu o armă cu aer comprimat, care au luat-o la fugă la observarea poliţiştilor locali. S-a reuşit prinderea şi identificarea a doi dintre ei în localul ,,Frends Cafe”de pe b-dul Transilvania, iar a treia persoană a reuşit să fugă cu arma pe malul Someşului.

Persoanele au fost conduse la sediul Poliţiei Locale pentru identificare, aceştia se numesc C.Răzvan, de 28 ani, şi M. Tudor, de 21 ani, ambii din Satu Mare. În urma controlului corporal s-a găsit asupra acestora un plic şi o ţigară din care s-a fumat, iar din declaraţiile  acestora rezultă că acestea conţin substanţe halucinogene (etnobotanice) pe care le-au procurat de la persoane necunoscute.

Cei doi au fost predaţi reprezentanţilor Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Satu Mare în vederea continuării cercetărilor.