După perchezițiile mascaților, afaceristul s-a prezentat la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean Satu Mare cu cele două fete ale sale, ambele având circa 14 ani, solicitând pentru acestea un control medical motivând faptul că au fost speriate de mascațși când au intrat cu forța în casa sa.
În urma controlului medical, s-a constata că starea de sănătate a celor două fete era bună, pulsul era normal, și nu existau semne că acestea ar trebui internate în spital.
Cu toate acestea, afaceristul a cerut insistent o ”hârtie” de la UPU cum că fetele sale ar fi avut un șoc, document pe care, spunea omul de afaceri, vrea să-l folosească pentru a-i da în judecată pe mascați.