Ultima actualizare: azi, 10:34

Locale

Adevăratele declaraţii despre “interzicerea colindatului în Palatul Administrativ”

pataki-csaba-kereskenyi-gaborPreşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Pataki Csaba, alături de primarul Kereskenyi Gabor, au anunţat într-o conferinţă de presă susţinută astăzi că doresc organizarea unui adevărat târg de Crăciun  în pasajul Corneliu Coposu, unde vor participa şi ei şi îi vor aşteapta pe colindători.

“Rugăm cei care aveau obiceiul să colinde instituţiile publice, şi noi o să fim prezenţi în rândul ăstora şi cadourile le vor primi de la Moşul, nu de la conducătorul instituţiei. Deci nu generăm o confuzie în mintea copiilor, cadourile sunt aduse de Moş, nu de şefii din instituţiile publice”, a spus Pataki.

Primarul Kereskenyi Gabor a făcut o glumă: “nu cumva vă fie săltat Moşul”!

El a anunţat că în fiecare seară vor avea loc concerte, fiind un program adaptabil. De asemenea au fost invitate și instituțiile de cutlură dar și școlile să participe cu grupuri de colindători.

Târgul va cuprinde 40 de standuri produse tradiţionale şi artizanale din judeţul Satu Mare, precum şi 30 de standuri cu bunătăţi culinare, de la alimente la pălincă şi vin.

“Târgul de Crăciun va începe odată cu aprinderea iluminatului de sărbători, deci va începe în data de 30 noiembrie. Invităm toți copiii și părinții care sunt interesați să participe la acest moment, și să parcurgem împreună traseul până la brad, până la Târgul de Crăciun propriu-zis (…Aşteptăm copiii, elevii ca să vină la colinzi, acolo, la brad unde va fi, considerăm, o locaţie mult mai potrivită decât aici în instituţie, unde nu au nici loc”, a spus primarul Kereskenyi Gabor.

 Ulterior, primarul Kereskenyi a adus mai multe lămuriri pe pagina sa de facebook:

“Prin decizia de a îmbunătăți “tradiția colindatului primarului, prefectului și președintelui” consider că am făcut un pas spre civilizație. Până acum, un număr restrâns de școli și grădinițe veneau la colindat la Primărie, Prefectură și Consiliul Județean Satu Mare. Erau primite acele școli și grădinițe unde învățau copiii unor șefi din administrația publică locală, ori ai unor funcționari.
Mutând colindatul la Târgul de Crăciun nu am închis ușa colindătorilor, ci am deschis-o larg. Invit pe această cale orice școală și grădiniță din oraș care vrea să vină la colindat să o facă, vor fi primiți cu brațele deschise, iar Moș Crăciun va fi darnic pentru toți copiii. Ba mai mult, oricine pregătește un scurt program artistic e binevenit să-l prezinte pe scena ce va fi amplasată pe b-dul Corneliu Coposu.
Cred că preșcolarii și elevii din Satu Mare nu trebuie să vină să-l colinde pe primar pentru a primi o pungă cu dulciuri. Colindatul la Târgul de Crăciun sper să devină o frumoasă tradiție în Satu Mare.
Dacă sunt copii care vor să viziteze Primăria sau biroul primarului îi aștept oricând cu drag și mă ofer chiar eu să le fiu ghid. Iar colindători, vă asigur că-i primesc cu drag acasă în seara de Crăciun!”, a scris primarul.

25 comentarii

  1. mirela Răspunde

    SA VA FIE RUSINE CA NU LASATI COPIII SA COLINDE IN PRIMARIE!V-ati inchis in turnul de fildes NENOROCITILOR!

    • Bratianu Răspunde

      Medicamente!

    • Norick Răspunde

      Draga @mirela , iati-o aspirina repede,pana nu este prea tarziu . Sau spuma alba de la gura ti-a ramas de la dottore ??:-) 😛
      P.S. nu uita de butonul CapsLock … 😀

      • matroz Răspunde

        @Norik:iubesti mult ungurimea.Nu te-am citit luand apararea si a altora.Discriminareeeeeeeeee!Atentie la jigniri.Pe toti ii taxezi .Textele mataluta le recitesti?Nu-i frumos prietene …Vezi ca e post.Dar cred ca tu nu tii…Ai fost la reciclare sau la instruire?

        • Norick Răspunde

          @matroz: am copiat de la tine amice. 😛
          Cum este cand te linge inapoi inghetata??? :-)) Te doare ? Las-o balta ca-ti trece pana la sarbatori.
          La scolarizare am fost . Tema: comunistii printre noi in sec.XXI … 😀

          • matroz

            Oricum nu cred ca ai reținut ceva,dar asta între noi….

          • Norick

            @matroz : asa am observat si eu , doar ca pe mine nu ma deranjeaza… 😛 🙂

  2. Bratianu Răspunde

    Ce urmează? Să interzică solitaire-ul în instituțiile respective? Revoltător!

  3. cumsecade Răspunde

    UNDE SUNT albu,feher,nicoară,enăteasca,academicianul,marii lingăi liberali. UNDE SUNT ,,prostacii,,care îi ridicau în slăvi pentru corectitudine și realizări. Să interzici manifestarea bucuriei de sărbători unor copii nevinovați,o mare realizare a acestei alianțe. Le doresc sărbători așa cum merită. DOAMNE DĂLE CE MERITĂ.

  4. ARBEITMACHTFREI Răspunde

    Sa interzica colindatul ? Nu vor sa interzica si 1 DECEMBRIE ? Sa interzica PARTIUMUL caci e o sfidare la adresa romanilor ! Sa va fie rusine sovinilor.

  5. FELI Răspunde

    Este o mare nedreptate facuta copiilor,sunt de acord sa nu colinde oameni maturi dar totusi copii? Dar atunci sa nu m-ai lasati in incinta consiliului judetean nici pe cei cu expozitia de tablouri , diferite manifestari si simpozioane ale U.D.M.R.

  6. Valahu Răspunde

    B O R A T U R I ordinare !
    S-a crapati amandoi in ziua de Craciun

    • muki Răspunde

      Locul tau e in Valahia….Aici candva a fost civilizatie.

      • matroz Răspunde

        @Muki:musca-ti limba!!!Pe cine trimiteti voi in alta parte?Atunci voi civilizatorii unguri ,unde ar trebui sa mergeti?Nici rusine,nici bun-simt si nici respect se pare ca nu mai aveti.Eu cred ca e loc pentru toti inclusiv pentru unguri !

  7. Unu' Răspunde

    Foarte bine! Să-i lase pe funcționari să lucreze liniștit! Îi plătim să muncească nu să se zgâiască la copii!
    Este o mișcare spre normalitate! Să organizeze frumos ceva pentru toți copii, nu doar pentru unii mai piloși! Oricum, nu toate grădinițele aveau voie să meargă la cerșit, pardon, colindat la palat …

    • gicu Răspunde

      poate mata umbla la cersit bozgore

      • Unu' Răspunde

        Eu nu te-am jignit, tu de ce o faci? Cu ce drept?
        Grădinița copilului meu n-a avut voie să meargă cu colindul la palat!
        Oricum nu mi-e clar ce voiai a spune, “mata” sau “mă-ta”, căci în limba mea, română, nu-i totuna!

      • muki Răspunde

        Problema e ca e plina tara cu specimene ca tine Gicule. Multumita jigodiilon gen GICU rade o lume intreaga de acesta natie.

  8. topu Răspunde

    sa colinde fiecare acasa !!!!!!!!!!!!!!!!!

  9. serban Răspunde

    Sa l colinde pe gabor pe ady endre si pe pataki in 14 mai:)))

  10. adr13 Răspunde

    Titlul articolului e tendentios, …daca citesti continutul le dai dreptate celor care au hotarat ca atare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.