În cursul zilei de astăzi, 9 noiembrie 2016, pe baza autorizaţiilor emise de către instanţă, sub coordonarea procurorilor, politisti din cadrul I.G.P.R. – Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, Direcţia de Investigații Criminale, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București și din cadrul a 29 de inspectorate judeţene de poliție efectuează 313 percheziţii domiciliare la sediile a 16 societăţi comerciale, la punctele de lucru ale acestora, precum şi la domiciliile/reşedinţele persoanelor implicate în săvârșirea infracţiunilor menționate mai sus. Percheziţiile se desfăşoară după cum urmează:
– pe raza municipiului București – 5; pe raza județului Argeș – 7; pe raza județului Bacău – 4; pe raza județului Bihor – 8; pe raza județului Bistrița-Năsăud – 5; pe raza județului Brașov – 12; pe raza județului Caraș-Severin – 1; pe raza județului Călărași – 3; pe raza județului Cluj – 47; pe raza județului Constanța – 3; pe raza județului Covasna – 16; pe raza județului Dâmbovița – 1; pe raza județului Galați – 14; pe raza județului Gorj – 1; pe raza județului Harghita – 16; pe raza județului Hunedoara – 27; pe raza județului Iași – 5; pe raza județului Ilfov – 2; pe raza județului Maramureș – 1; pe raza județului Mehedinți – 1; pe raza județului Mureș – 82; pe raza județului Olt – 4; pe raza județului Prahova – 6; pe raza județului Satu Mare – 7; pe raza județului Sălaj – 15; pe raza județului Sibiu – 9; pe raza județului Teleorman – 1; pe raza județului Timiș – 2; pe raza județului Vaslui – 2; pe raza județului Vâlcea – 6.
Din probele administrate până în acest moment a rezultat că în perioada 2013 – prezent, a fost creat un mecanism infracțional în scopul fraudării bugetului de stat prin neînregistrarea în evidenţele contabile a tuturor veniturilor obţinute din exploatarea de aparate de jocuri electronice de noroc în săli deschise pe raza mai multor localități din județele mai sus menţionate.
Veniturile obţinute din exploatarea aparatelor de jocuri electronice de noroc sunt diminuate prin intervenţii directe asupra mecanismelor/sistemelor de contorizare ale acestora. Principalele modalităţi concrete utilizate pentru falsificarea mecanismelor/sistemelor de contorizare ale terminalelor de jocuri de noroc electronice utilizate de persoanele cercetate constau în modificarea parametrilor tehnici ai aparatelor prin resoftarea memoriilor de tip EEPROM, amplasate pe plăcile de bază ale terminalelor de jocuri de noroc, modificarea controlului mecanic de ieşire, metodă ce nu necesită intervenţia fizică în aparat și scăderea ratei în care se generează posibilitatea de câştig – prin instalarea unor dispozitive artizanale numite „frâne”care încetinesc acumularea procentajului la care este generată posibilitatea de câştiguri mari (JACKPOT).
Sumele neînregistrate în evidenţele contabile erau reintroduse ulterior în circuitul economic ca ,,împrumut asociat” pentru extinderea activităţilor în domeniul jocurilor de noroc.
Totodată, urmează a fi efectuate controale la un număr de 142 de puncte de lucru ale unei societăți având același obiect de activitate cu cele care fac obiectul perchezițiilor.
Procurorii au beneficiat și de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, precum şi de cel al Jandarmeriei Române.