PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Reacția familiei: ”Nu mai vrem ca numele Prodan să fie dat stadionului”

Familia Prodan a reacționat, după ce numele lui Daniel Prodan a fost pângărit de către consilierul județean Kereskenyi Sandor, tatăl primarului din Satu Mare.

Ciprian Prodan (37 de ani), fratele lui Didi, nu are liniște, de când memoria fratelui său a fost întinată de către Kereskenyi Sandor. A reacționat dur inclusiv internaționalul Florin Gardoș, sătmărean get-beget.

”Voi participa astăzi la o emisiune a unui post local de televiziune și voi anunța că familia Prodan nu are nevoie de niciun gest de recunoștință din partea factorilor locali. Nu mai vrem ca numele Prodan să fie dat stadionului sau peluzei… Noi îl vom avem mereu în sufletul nostru pe Didi, iar numele bazei «Rania», pe care el a construit-o în Satu Mare, la el acasă, va purta numele «Baza Sportivă Daniel Prodan». Aici, și-a făcut muzeul echipei naționalei, aici va fi onorat așa cum trebuie. Nu mai vrem alte discuții”, a declarat Ciprian Prodan, pentru ”Libertatea”.

Didi Prodan a decedat pe 16 noiembrie, la vârsta de 44 de ani, suferind un infarct, în timp ce urmărea la televizior un interviu acordat de Gică Popescu, colegul lui de generație.

Sursa: libertatea.ro