PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Ștrudliul va fi marcă înregistrată. Sâmbătă are loc Ștrudlifest

strudli-6Sâmbătă la casa Schwab din Satu Mare va avea loc o nouă ediţie a Ştrudlifest, eveniment organizat de Forumul Democrat German și comunitatea germană de la Biserica Calvaria. Organizatorii au anunțat astăzi, într-o conferinţă de presă, că vor să înregistreze la OSIM ştrudliul, acest produs tradiţonal specific doar şvabilor din Satu Mare.

Pentru festivalul de sâmbătă organizatorii au pregătit 120 kg făină, 40 litri ulei, 50 kg cartofi, 360 de ouă, 50 l de lapte prin şi 15 kg de brânză. De asemenea, va avea loc şi un program cultural cu formaţi şvăbeşti.

Preşedintele FDG Satu Mare, Ioan Leitner a declarat că acest ştrudli este de fapt o mâncare preparată de femeile care s-au întors de pe câmp.

“Strudli este o mâncare specifică şvabilor sătmăreni. Numai şvabii sătmăreni fac ştrudli. Cei din alte zone nu fac această mâncare specifică. Acest strudli a fost preparat de femeile din satele şvăbeşti care, după ce s-au întors de la muncă în agricultură, trebuiau repede să gătească ceva simplu şi bun”, a spus Leitner.

Preşedintele Forumul German pe Regiunea Satu Mare, Iosif Holczli, a spus că s-au făcut demersuri pentru înregistrarea acestui produs la OSIM.

“Acest ştrudli îl socotim ca un brand al şvabilor sătmăreni. Este ceva deosebit ce alţii nu fac. Nici în Germania acest ştrudli nu este cunoscut, tocmai din această cauză am căutat în conducerea forumului să încercăm să patentăm acest produs, să fie o marcă a Forumului Democrat German. Suntem într-o fază destul de avansată cu OSIM-ul, organizaţia care eliberează patentele şi sperăm ca produsul noştru să fie acceptat ca şi un patent al șvabilor sătmăreni. Este o mândrie pentru noi. Este o mâncare foarte simplă şi foarte ieftină”, a precizat Holczli.

Andreea Merker a explicat cum se prepară ștrudliul și de ce este nevoie. Pentru un kg de făină, sunt necesare trei ouă, mai multe linguri de ulei, sare şi o jumătate de litru de lapte bătut. Ca  şi umplutură se pot folosi cartofi, brânză sau gem de prune.

“Prin acest festival, noi ne propunem să subliniem elementele ce conferă unicitate şi identitate regiunii, precum şi să promovăm în rândul tinerilor acele reţete de bucate tradiţionalel care sunt moştenite din generaţie în generaţie. Strămoşii noştri au fost oameni foarte gospodari, economicoşi, şi având în vedere că toate ingredientele necesare erau în gospodăria proprie, spuneau că aceste bucate sunt pe gratis, numai spatele să ne ţină, să-l putem prepara”, a afirmat Andeea Merker

Așadar, sătmărenii sunt așteptați sâmbătă, de la ora 18:00 la Casa Schwab pentru a vedea cum se prepară și a degusta ștrudli.

Exit mobile version