PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Tragedia de pe Inăului a mai făcut o victimă. Încă un decedat (FOTO)

accident-inaului-4Accidentul mortal de pe strada Inăului, care s-a produs sâmbătă (29 octombrie) seara a mai produs o victimă.

După cum se știe, în urma acelei tragedii, când un autoturism Peugeot s-a izbit violent de un copac, șoferul mașinii a decedat pe loc. Pasagerul din dreapta, un bărbat în vârstă de 56 de ani, a fost internat la Spitalul Județean cu traumatisme toracice severe.

Cu toate că medicii sătmăreni s-au străduit să-i salveze viața, bărbatul nu a rezistat și în cursul zilei de ieri a decedat. Astfel că acum, accidentul de sâmbătă de pe strada Inăului din municipiul Satu Mare este soldat cu doi decedaţi.

Reamintim faptul că un Peugeot 206 cc în care se afla şoferul, de 36 de ani, şi un pasager de 56, s-a izbit în seara de sâmbătă, 29 octombrie, cu viteză de un copac de pe marginea drumului. În urma impactului, cei doi au rămas încarceraţi, fiind nevoie de intervenţia pompierilor.

Şoferul a intrat în stop cardiorespirator, iar manevrele de resuscitare nu au fost cu succes, astfel că nu a mai putut fi salvat. Pasagerul a fost internat la spital cu traumatisme toracice, dar aseară a decedat și el.

Exit mobile version