PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Arsenie Boca, impresionat de colindul sătmărenilor din avionul Wizz. Le-a dat SHARE!

Clipul sătmărenilor care colindă în cursa aeriană Wizz Satu Mare – Londra, la taragot, a făcut mai mult decât înconjurul lumii. Arsenie Boca a fost foarte impresionat şi a dat share videoului, scriind că este unul “absolut emoţionant”.

Mesajul postat pe pagina de facebook Arsenie Boca este următorul:

CRACIUN FERICIT TUTUROR ROMANILOR PLECATI LA MUNCA 
CEI CARE PUTETI VENITI ACASA DE CRACIUN !!!!!!
URMARITI ACEST VIDEOCLIP ABSOLUT EMOTIONANT …

Clipul prezentat de PortalSM cu sătmărenii care colindă în avionul Wizz Air în drum spre Londra a ajuns viral pe internet.

Știrea a fost preluată de foarte multe portaluri de știri românești din întreaga Europă și distribuită pe grupuri, iar videoclipul, realizat de sătmăreanca Raluca Jofi, a adunat sute de mii de vizualizări,  precum și zeci de mii de like-uri și distribuiri.

În zborul spre Londra, care a avut punct de pornire Aeroportul Satu Mare, taragotistul trupei Argus din Satu Mare, Călin Borșe, a scos taragotul și, ajutat de un violonist,  i-a determinat pe toți cei din avion să colinde. Aproape toți cei aflați în acel moment în avion, în marea lor majoritate sătmăreni, au cântat la unison cu instrumentiștii. Spectacolul dat de aceștia s-a desfășurat aproape tot timpul cât a durat zborul de la Satu Mare la Londra.