În momentul în care acestea au fost prezentate de televiziunile naționale, toți membrii PSD prezenți în sală au aplaudat.
Aurelia Fedorca: ”Este o mare bucurie. Ne bucurăm că la nivel național am obținut aceste rezultate pe măsura muncii noastre, pe măsura programului nostru de guvernare. Mulțumim tuturor celor care ne-au sprijinit, care ne-au susținut și în campanie, dar mai ales astăzi, în ziua votului, și așteptăm cu nerăbdare să aflăm rezultatele de pe județul Satu Mare”.
Gabriel Leș: ”Este un rezultat care arată că programul de guvernare pe care PSD l-a propus românilor este credibil, sustenabil și realizabil. A fost o campanie extrem de solicitantă, dar frumoasă, pentru că am reușit să ne întâlnim cu cetățenii, și asta se vede din rezultatul pe care l-am obținut la nivel național. Așteptăm și rezultatele pe județul Satu Mare care este foarte important pentru noi”.
Ioana Bran: ”În primul rând mulțumesc întregii echipe PSD, tuturor colegilor, pentru munca pe care au depus-o și efortul care l-au făcut pentru acest rezultat, care este dovada muncii tuturor colegilor și a programului bun pe care-l avem. Noi ne dorim să ajungem cât de repede se poate acolo, să ne punem pe treabă, să muncim și să implementăm programul”.
Octavian Petric: ”Singurul partid care a avut un program de guvernare a fost PSD. Iar cetățenii au votat în cunoștință de cauză. Acesta este rezultatul efortului partidului și a președintelui Liviu Dragnea. Eu spun că acest rezultat oglindește munca PSD, iar oamenii au ales un program sustenabil”.
Aurelia Fedorca spune că nu a fost un vot negativ ci unul constructiv, pentru oameni. În ceea ce privește prezența la vot în județul Satu Mare, Fedorca a spus că se aștepta să fie atât de scăzută, mai ales că mulți sătmăreni sunt plecați la muncă în străinătate, dar a adăugat că este comparabilă cu cea din 2012 și 2008.