PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Cauza accidentului de aseară de la Ardud. Ce spun polițiștii (FOTO)

Din primele cercetări făcute de polițiști, s-a stabilit cauza producerii accidentului de ieri seară, dintre Ardud și Gerăușa, în urma căruia un tânăr a rămas încarcerat.

”Din primele cercetări a rezultat că accidentul s-a produs pe fondul nerespectării unei distanțe laterale în mers între vehicule, astfel că două autoturisme care circulau din sensuri opuse , au intrat în coliziune. Unul dintre conducătorii auto, un bărbat de 44 de ani din Ardud, a fost rănit grav, fiind transportat la spital pentru investigații și îngrijiri medicale, în timp ce pentru cel de-al doilea, un tânăr de 27 de ani, tot din Ardud, s-a constatat că nu a suferit leziuni. Cercetările continuă pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, ambilor conducători auto fiindu-le  recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii eventualei alcoolemii”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ.

Cum drumul respectiv este foarte îngust, este foarte dificil ca distanța laterală să fie respectată.