Astfel, azi dimineață, la ora 9:35, Ambulanța Satu Mare este solicitată să intervină în cazul unei femei suspectă că ar fi fost decedată în localitatea Gerăușa.
”Echipajul cu medic care s-a deplasat la fața locului a găsit pe o uliță din sat o femeie de 63 ani cu semne clinice de moarte biologică, caz depășit din punct de vedere medical, fără semne vizibile de traumă”, se arată într-un comunicat de presă remis de Serviciul Județean de Ambulanță (SJU) Satu Mare.
Cazul a fost predat echipajului de poliție aflat la fața locului.
Femeia decedată a fost transportată la morgă unde i se va face autopsia pentru a fi stabilite cauzele decesului.
Nu se știe cum femeia a ajuns peste noapte în stradă, dar cert este că din cauza frigului a făcut o hipotermie severă în urma căreia a decedat. Polițiștii au demarat o anchetă în acest caz.