Fostul stoper al naționalei a murit pe 16 noiembrie, la vârsta de 44 de ani, suferind un infarct în timp ce se uita la televizor, dar parastasul s-a ținut pe 17 decembrie, la o lună și o zi de la data decesului. Asta din două motive. Sâmbătă a fost Sfântul Daniel, iar amânarea nu ar fi fost indicată și pentru că parastasul ar fi picat între Crăciun și Anul Nou.
Dacă la înmormântare a venit toată Generația de Aur (mai puțin Tibor Selymes, Dan Petrescu, Costel Gâlcă, Iulian Filipescu și Gică Mihali, aflați în străinătate la momentul tragicului eveniment), la parastas au fost prezenți doar persoanele chemate de familie.
Ziua a început la ora 8.00, la Biserica Izvorul Tămăduirii. În lăcașul de cult au pășit nume importante din fotbal: Gică Popescu, Marius Lăcătuș, Bogdan Stelea, Daniel Pancu, Basarab Panduru, Mihai Stoichiță și Dumitru Dumitriu (ultimul fiind și nașul de cununie al lui Didi). În schimb, Hagi n-a putut fi prezent, dar și-a trimis nevasta. Fosta conducere a FRF a fost reprezentată de Mircea Sandu, Adalbert Kassai și de Dumitru Mihalache.
Noua conducere a avut altă treabă. Nu a fost invitată și, oricum, era ocupată cu turneul amical ”Cupa Prieteniei”, de la Buzău! Cum era de așteptat, nici Anghel Iordănescu, socotit ”trădătorul Generației de Aur”, n-a fost invitat de familie la parastas! De asemenea, niciun reprezentat al Stelei lui Gigi Becali nu a fost chemat la parastas, în timp ce CSA Steaua l-a avut pe Marius Lăcătuș.
De la biserică s-a mers la cimitirul ”Sfântul Ilie” din Pipera, unde se află mormântul și s-a ținut o scurtă slujbă, apoi s-a mers la restaurantul în care a avut loc și pomana, acum o lună și o zi.
La restaurant și-a făcut apariția și Adi Ilie cu soția. ”Cobra” are silueta din perioada în care era jucător activ. A gustat puțin dintr-o felie de cozonac și a băut o cafea. ”Asta e toată mâncarea mea pe ziua de azi”, a glumit omul care dădea un gol de senzație în poarta Columbiei, la Coupe du Monde 1998!
Sursa: Libertatea.ro