El a precizat că a fost finalizată licitaţia pentru întreţinerea drumurilor judeţene, dar dacă vreo firmă o va contesta, lucrurile vor fi iar blocate şi nu se va mai putea interveni la niciun drum judeţean.
“Am terminat procedura pe partea de plombări, avem un câștigător, așteptăm dacă este contestată procedura sau nu. Dacă este din nou contestată, asta înseamnă încă minim 20 de zile la Consiliul Național de Soluționare a Contestației, și dacă răspunsul nu va fi edificator, atunci iarăși începem judecata la Curtea de Apel. Valoarea estimată este o valoare science fiction, stabilită de cineva, de aproape 100 milioane euro, și asta a atras ca un magnet pe toți competitorii existenți pe piața reparatorilor de drumuri. Se poate verifica, am zis acum un an de zile că nu e bine să fie umflată suma artificial și ținută o singură licitație, iar județul trebuia împărțit în patru zone, cum s-a făcut pe lucrări. Foarte interesant, acest fost Consiliu Județean a lucrat cu două tipuri de gândire: pe întreținere de iarnă s-au împărțit în patru județul și pe partea de lucrări de întreținere de vară, au făcut o mare licitație într-una. Primăria municipiului Satu Mare în doi ani și jumătate a reușit să finalizeze procedura de reparații de drum, Consiliul Județean are doar un an, deci din ianuarie are această licitație”, a declarat Pataki.
Pataki a explicat că până la semnarea unui contract, nimeni nu poate interveni la drumuri, iar primarii care repară drumurile județene riscă dosare penale.
“Eu fac un apel public către firme, să nu își bată joc de sătmăreni, asta e deja chiar bătaie de joc, sunt drumuri impracticabile. Eu am făcut sesizare inclusiv la Ministerul de Interne, sunt pericole publice aceste drumuri, nu avem nici posibilitate legală de intervenție. Dacă primarii pe raza cărora trec aceste drumuri se apucă de reparat, ei riscă să aibă dosare penale. Au fost astfel de intervenții, când un primar s-a apucat un pic de reparat drumuri, s-a trezit cu sesizări la poliție că de ce intervine, că nu e drumul lui, deși asta este singura soluție să fie un pic gospodărite aceste drumuri. Sunt unele porțiuni greu accesibile la ora actuală. În ziua semnării contractului, dacă vin cu garanție, le dau ordin de începere a lucrărilor. Noi am putea să semnăm și astăzi dacă nu ar fi notificările prealabile”, a declarat Pataki.