PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Un ucrainean s-a spânzurat din dragoste. Este în comă la Spitalul Județean Satu Mare

ambulanta-noapteaUn tânăr cetățean din Ucraina a vrut să se sinucidă azi noapte din dragoste. Este vorba despre un adolescent de numai 17 ani, cetățean ucrainean, care a vrut să-și pună capăt zilelor prin spânzurare supărat că iubita din România nu-l mai vrea.

Tânărul din Ucraina se afla la niște rude în localitatea Decebal. Aici a avut o discuție cu iubita lui care cel mai probabil i-a spus că dorește să pună capăt relației dintre cei doi.

Tânărul s-a supărat și a amenințat că se sinucide. După ce a băut circa un jumătate de litru de vodcă, a ieșit din casă, în jurul orei 1,00, și și-a pus în aplicare planul. A legat cureaua de la pantaloni de una dintre barele de fier ale lugojului de viță de vie din curtea rudelor sale și s-a spânzurat.

Din fericire, a fost găsit la scurt timp de una dintre rudele sale care a intervenit rapid și a tăiat cureaua cu care voia să se spânzure. A fost solicitată imediat intervenția Ambulanței.

Purtătorul de cuvânt al Serviciului Județean de Ambulanță, doctorul Lucian Tarța, a declarat pentru PortalSM că în momentul în care echipajul ambulanței a ajuns la locul faptei, tânărul se afla în comă, dădea semne de suferință cerebrală în urma șocului produs de tentativa de spânzurare, dar încă respira.

I s-a acordat primul ajutor, apoi a fost transportat la Urgențe unde i s-a făcut un CT. Medici au decis ca să-l interneze, fiind într-o stare foarte gravă. În prezent, prognosticul medicilor este foarte rezervat în ceea ce privește șansele de supraviețuire. 

Exit mobile version