PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Campanie de promovare a programului Compost la Satu Mare (FOTO)

compost2Agenţia pentru Protecţia Mediului , în parteneriat cu Primăria Satu Mare, în data de 23.01.2017 începând cu ora 13.00, a organizat prima acţiune în cadrul campaniei de promovare a programului COMPOST în rândul cetăţenilor municipiului Satu Mare.

Acţiunea a avut loc în galeria supermarchetului Auchen din Municipiul Satu Mare. Campania s-a desfăşurat cu participarea a 6 voluntari din cadrul Corpului Voluntarilor Ecologi, elevi ai Colegiului Naţional Ioan Slavici, însoţiţi de d-na Monica Pădurean- profesor coordonator al activităţilor ecologice. În calitate de specialişti în domeniul gestiunii deşeurilor, au participat: d-na Bekessy Elisabeta  – director executiv APM Satu Mare, însoţită de doi colegi: Florin Boldan  şi Răzvan Pop,  iar din partea primăriei municipiului Satu Mare, a participat dl. Maskulik Csaba – city manager.

În urma instruirii voluntarilor la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului de către doamna director, a urmat un dialog constructiv cu cetăţenii, care în urma preluării fluturaşilor pregătiţi de Primăria Satu Mare, şi-au manifestat dorinţa de implicare urmând să solicite, din partea primăriei, instalaţii pentru compostarea deşeurilor verzi din propriile gospodării.

Cu ocazia campaniei, un număr de aproximativ 20 de cetăţeni au solicitat doamnei director să prezinte programul COMPOST, ocazie cu care, au fost clarificate toate problemele şi nedumeririle cetăţenilor legate de această iniţiativă. Totodată şi-au manifestat dorinţa de a vedea o astfel de instalaţie. În acest sens, Primăria va face tot posibilul ca la următoarea campanile ce va avea loc la supermarchetul Lidl, să pună la dispoziţie o instalaţie de compostare de tip monobloc de 200 litri.

Cu ocazia campaniei tinerii voluntari , în urma discuţiei cu cetăţenii, au împărţit un număr de 200 de fluturaşi, contribuind astfel la creşterea numărului de gospodării care se vor implica în acţiunea de compostare,  contribuind astfel la scăderea cantităţilor de deşeuri biodegradabile care vor ajunge la groapa ecologică de la Doba. 

Exit mobile version