Din această comisie fac parte, potrivit unor surse din cadrul partidului care doresc să-și păstreze anonimatul, Aurelia Fedroca, Radu Roca și primarul comunei Medieșu Aurit, Radu Iancu. Echipa a mai fost completată de consilierul județean Gheorghe Ciocan și deputatul Ioana Bran.
În această formulă, se schimbă puțin datele problemei în ceea ce privește accederea social democraților la funcțiile de conducere. Astfel, pentru vicepreședinte la Consiliul Județean, cele mai mari șanse, în momentul de față, le are Gheorghe Marincaș, din Negrești-Oaș, în detrimentul lui Ciprian Ardelean, care era cotat, până acum, cu prima șansă.
Pentru funcția de viceprimar al municipiului Satu Mare, șansele au crescut simțitor pentru Radu Roca, în detrimentul Manuelei Rogoz.
De asemenea, pentru funcția de prefect șansele cele mai mari le are Ioan Țou, deși celălalt nume vehiculat, Darius Filip, ar avea susținerea celor mai tineri din partid.