În noaptea de 19/20.01.2017, polițiștii din cadrul Biroul Județean de Poliție Transporturi Satu Mare, cu ocazia efectuării unui control în trenul Inter Regio care circulă pe relația Baia Mare -Timișoara-Nord, au identificat într-un compartiment trei bagaje voluminoase care conțineau cantitatea de 40 mii țigarete, adică 2000 de pachete, de contrabandă, de proveniență ucraineană. Poliţiştii au ridicat în vederea confiscării întreaga cantitate de țigarete.
Totodată, în baza probatoriului administrat, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de contrabandă, faptă prev. și ped. de art.270, alin.3, din Legea nr. 86/2006, modificată prin O.U.G nr. 54/2010 .