PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Drum expres la Satu Mare. Când va fi terminat

Un drum expres, adică o șosea rapidă, cu patru benzi, care ocolește localitățile, va fi construit în județul Satu Mare, potrivit masterplanului pe transporturi elaborat de Compania Națională de Administrare a Drumurilor Naționale și Autostrăzilor din România (CNADNAR).

Secretarul de stat în cadrul Ministerului Transporturilor, Dragoș Titea, a declarat recent că se dorește demararea unor investiții în infrastructura rutieră, amintind aici și de tronsonul de drum ce va lega județul Bistrița-Năsăud de Petea (județul Satu Mare) ”drum care ar putea avea o bifurcație în localitățile Halmeu și Livada”.

”Avem un program de Guvernare pe care dorim să-l aplicăm punct cu punct (…) Reamintesc aici doar introducerea în Master Plan a drumului expres Cluj Napoca-Baia Mare, dar și Bistrița Năsăud-Petea (punctul de trecere al frontierei cu Ungaria, din județul Satu Mare), drum care ar putea avea o bifurcație în localitățile Halmeu și Livada. Sunt lucrări importante care reașează o mare parte a Transilvaniei pe harta rutieră internă, dar în același timp se vor asigura conexiuni rapide de comunicație cu alte drumuri din Ungaria și Ucraina”, a declarat Dragoș Titea.

Practic este vorba despre Drumul Expres Halmeu-Turda peste care se va suprapune și Drumul Expres Bistrița – Petea. Drumul Expres va porni din Turda, va continua prin Apahida, Gherla, Dej, după care va urca spre Nord, până în apropiere de Livada de unde va continua până la Halmeu.

În același timp, un alt tronson de Drum Expres va porni din Bistrița, se va întâlni cu cel meționat anterior la Dej. Drumurile se vor despărți în apropiere de Livada, iar cel venit de la Bistrița va merge spre Vama Petea. Drumul spre Petea se va face prin nordul municipiului Satu Mare, astfel că va fi făcut și drumul de ocolire a municipiului Satu Mare.

Drumul Expres Halmeu – Turda, plus Bistrița – Petea, va fi în lungime totală de peste 320 de km, și va costa circa 1.713,21 milioane de euro. Drumul are ca termen de execuție anul 2032, adică peste exact 16 ani.