Potrivit meteorologilor, începând de astăzi, vremea începe să se încălzească, cu toate că și la noapte vor fi temperaturi mai mici de minus 10 grade. Mâine, temperaturile vor ajunge la minus 4 grade, iar joi la minus 2 grade.
Tot începând de joi, va ninge la Satu Mare. Ninsorile vor continua și vineri, și sâmbătă. Din nefericire, nu va fi o ninsoare liniștită ci una viscolită, deoarece vântul va bate cu cel puțin 20 km/h și va fulgui zăpada. În acest interval de timp temperaturile vor fi în jur de zero grade ziua și minus 3 – minus 5 grade noaptea.
Vântul se va mai liniști duminică, când nu va mai ninge, dar când și vremea se va mai răci, ajungând la minus 3 grade ziua și minus 9 grade noaptea. Săptămâna viitoare se va răpci din nou, la Satu Mare urmând a fi înregistrate temperaturi de minus 7 grade ziua și minus 13 grade noaptea.