După cum se ştie, hotelul a fost construit în 1901 pe locul fostei primării, şi inaugurat în 1902. Pe vremea comuniştilor a fost naţionalizat, iar după Revoluţie complexul hotelier Dacia s-a privatizat prin metoda MEBO, adică acţiunile au fost transferate exclusiv angajaţilor. Primăria s-a luptat în instanţă pentru obţinerea clădirii, dar instanţa a hotărât să rămână angajaţilor.
În anul 2007 în acţionariat intră Ştefan Szabo, preşedinte al Consiliului Judeţean Satu Mare la aceea vreme, care a cumpărat acțiuni până când a devenit majoritat și ulterior le-a vândut lui Vasile Țânțaș. El a fost chiar anchetat de DNA pentru această tranzacție.
Szabo a afirmat ca a imprumutat 85 de miliarde de lei vechi de la Vasile Țântas, pe care i-a folosit pentru a cumpăra 52,47% din acțiuni de la acționarii care s-au arătat dispuși să vândă și că după achiziționarea pachetului majoritar, el l-a vândut către Țântaș, în 25 septembrie, cu o zi înainte de audierea sa la DNA. În urma tranzacției, Szabo susține că a primit, la fel ca și ceilalti acționari, 50 de euro pe actiune, adică 129.250 de euro pe cele 2.585 de acțiuni.
Au mai urmat câteva procese intentate de acționari, care s-au considerat înşelaţi, dar dreptatea a fost de partea lui Ţânţaş.
Acum, Ţânţaş a fost condamnat la un an de închisoare pentru distrugerea hotelului.