A început să ningă abundent încă de la ora 7.00, dar nicio stradă din Satu Mare nu a fost curățată de zăpadă. Nici măcar podurile sau principalele artere nu erau curățate de zăpadă până la această oră. Începe să se aștearnă un strat de zăpadă.
Se circulă foarte greu pe toate arterele din municipiu și, cel puțin până la ora 9.00, nu a putut fi văzut niciun utilaj de deszăpezire prin Satu Mare.
Potrivit meteorolohilor, va continua să ningă și azi, și mâine și poimâine. Sătmărenii nutresc speranța că totuși se va interveni, cel puțin pe principalele artere de circulație din Satu Mare. Altfel…