Un val de aer polar va ajunge, în cursul acestei nopți, și peste județul Satu Mare, fapt ce va determina scăderi foarte mari ale temperaturilor.
Astfel, dacă în cursul zilei de azi temperaturile se vor menține în jurul valorii de zero grade, după amiază, vremea se va răci treptat și va ajunge la minus 5 grade în jurul orei 20. Peste noapte, însă, temperaturile vor continua să scadă, astfel că în zorii zilei de mâine vor fi înregistrate minus 12 grade.
Mâine, peste zi, temperatura nu va urma mai mult de minus 8 grade, urmând ca mâine noapte acestea să scadă până la minus 15 grade. Sâmbătă, la ziua vor fi minus 12 grade, iar în noaptea de sâmbătă spre duminică – minus 17 grade. De asemenea, duminică la ziuă vor fi minus 11 grade, iar noaptea minus 12. Luni pe zi vor fi minus 8 grade, iar noaptea minus 16. Tot opt grade vor fi și marți pe ziu, iar noaptea minus 14 grade.
Miercuri temperaturile vor urca ușor până la minus 7 grade ziua și minus 9 grade noaptea, și abia de joi se va ajunge la temperaturi mai normale pentru această perioadă a anului, adică minus trei grade ziua și minus 6 grade noaptea.
După ce trece gerul, vin ninsorile. Astfel că meteorologii prognozează ninsori pentru zilele de miercuri, joi, vineri și sâmbătă, săptămâna viitoare.