Primăria Satu Mare i-a acordat, în cursul lunii decembrie, autorizația de construcție, astfel că, foarte probabil, lucrările vor începe imediat ce timpul o va permite.
Proiectul de hotărâre privind construirea unui magazin Lidl la Cap Pod Golescu, lângă Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena a fost aprobat de Consiliul Local Satu Mare în cadrul unei ședințe extraordinare în luna august. Magazinul Lidl va fi construit așa cum a fost prevăzut inițial, cu spatele spre Biserică, deși preoții au cerut reamplasarea acestuia.
Pe lângă supermarket-ul propriu-zis, aici vor fi amenajate parcări și căi de acces. Este posibil să fie amplasat și un semafor în zonă, dacă va fi necesar.
Este prevăzut ca supermarketul să fie finalizat până cel târziu în toamna acestui an.