Astfel, un pacient, un bărbat în vârstă de 64 de ani, a fost găsit pe stradă de un echipaj al Ambulanței în una dintre nopțile geroase din perioada 6-9 ianuarie. La un control mai amănunțit, cadrele medicale au constata că acesta prezenta degerături la nivelul extremităților, astfel că a fost transportat la Urgențe. Aici i s-a acordat primul ajutor, după care s-a luat decizia ca pacientul să fie internat la Secția Chirurgie Plastică. Tot în această perioadă, la Urgențe au mai ajuns alte cinci persoane care au fost găsite în locuri publice, în stare de ebrietate și cu temperatura corporală în limite normale.
De asemenea, în seara zilei de 8 ianuarie, la Urgențe a mai ajuns și un bărbat, în vârstă de 58 de ani, intoxicat cu monoxid de carbon (fum), Acesta se află, în prezent sub observația cadrelor medicale.
În total, în perioada analizată, la Unitatea de Primiri Urgențe Satu Mare au fost înregistrați 381 de pacienți.