PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Zeci de mașini ar putea fi ridicate la Satu Mare. Doar din Centru (FOTO)

Modificările făcute la Codul Rutier arată că autoritățile locale, chiar și Primăria Satu Mare, pot înființa, sau după caz concesiona, un serviciu de ridicare a mașinilor care sunt parcate ilegal. Potrivit legii, cei de la Poliția Rutieră pot constata ilegalitatea și pot decide dacă mașinile sunt sau nu ridicate. 

La un tur făcut doar prin zona centrală a municipiului Satu Mare, redactorii PortalSM au constatat că, în acel moment, adică ora 14.30, dacă ar fi existat un astfel de serviciu, de aici se puteau ridica zeci de autovehicule. Parcate aiurea, fără să se țină cont de nimic, cu sau fără ”avarii” pornite, în stații de autobuz. S-au constatat și parcări nesimțite, pe contrasens sau chiar pe trotuar. 

Invităm cititorii PortalSM să vizioneze aceste fotografii și să-și dea cu părerea.