Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Satu Mare, Răducu Silaghi, accidentul s-a produs din cauza faptului că șoferul nu a adaptat viteza în curba respectivă, a pierdut controlul asupra volanului și, în cele din urmă, mașina a ajuns în Lacul Pescăruș.
În urma accidentului, pasagerul din mașină, în vârstă de 17 ani, a fost rănit și a fost transportat cu ambulanța la Urgențe.
Polițiștii ajunși la fața locului au constatat că șoferul mașinii are doar 17 ani și că nu are permis. În această situație, pe numele acestuia a fost deschis un dosar penal pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără permis de conducere și vătămare corporală din culpă. Cercetările continuă.