PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Aşa arată o roată care a luat groapa de pe pod. Mesaj către primar (FOTO)

janta groapa pod satu mare (5)Groapa de pe podul Decebal produce pagube însemnate şoferilor care nu o observă din timp şi intră în ea din plin. Cel mai elocvent exemplu este al unei sătmărence care, duminică seara, a intrat din plin în această groapă, foarte periculoasă, şi şi-a îndoit janta de la maşină. Bineînţeles că a făcut şi pană în acelaşi timp.

Groapa este pe pod de câteva săptămâni şi nimeni nu face absolut nimic. Altele, la fel de periculoase mai sunt în marile intersecţii. Primăria aşteaptă să vină primăvara pentru a începe plombările. Trebuie să amintim autorităţilor că există şi “asfalt la rece”, care se aplica încă de pe vremea fostului primar Iuliu Ilyes în cazuri extreme când gropile erau prea periculoase. La vremea respectivă “asfaltul la sac” era o noutate, din cauza informaţiilor insuficiente, la început era văzut ca un lucru în neregulă, dar acum nu mai este. Rezolva, cel puţin pentru câteva săptămâni, problema gropilor.

“Transmit pe această cale domnului primar ca în loc să pună pe Facebook poze bine editate şi chestionare cu zeci de întrebări doar pentru a părea “implicat”, mai bine s-ar plimba prin oraş ca să vadă realele probleme, cum ar fi groapa de pe podul Decebal. Îl mai întreb dacă i se pare normal să păţeşti aşa ceva la maşină doar pentru simplul fapt ca nu poţi ocoli o groapă, pentru a evita lovirea maşinilor de pe cealaltă bandă. Cred că nu sunt prima şi nici ultima în situaţia asta. E INADMISIBIL să “pozăm” că lucram, când pe de altă parte cetăţenii sunt nevoiţi să facă slalom printre gropile din oraş. Domnul primar trebuie să ştie că dacă nu poate rezolva de atâta timp o groapă, o simplă groapă, satmărenii nu ştiu cât vor mai rezista până când vor începe să #reziste şi pentru el”, a transmis sătmăreanca.

Aceasta mai ia în calcul acţionarea primăriei în judecată pentru neîntreţinerea corespunzătoare a drumurilor şi pagubele create.

Aşadar, până la venirea primăverii, nu ne rămâne decât să conducem foarte atent, să ocolim gropile și să fi atenți să nu facem accidente. #Rezistăm 🙂

Cititorii în acțiune – Portalul eşti tu! Ai surprins un accident sau un eveniment ce poate fi ştire? Trimite-ne imaginile pe redactia@portalsm.ro sau pe facebook.

 

Exit mobile version