PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Clădirile pericol public ale Sătmarului. Sunt cu zecile, doar în centru (FOTO)

cladiri periculoase satu mareMunicipiul Satu Mare are, din nefericire, zeci de clădiri care pot fi socotite drept pericol public. Cei care circulă pe sub acestea se pot trezi oricând cu o bucată de tencuială în cap. Practic, doar în zona Centrului Vechi al orașului am găsit, ușor, cel puțin 30 de clădiri cu tencuială scorojită, care stă să cadă. Pericolul este cu atât mai mare acum, când, după o perioadă foarte rece, apa infiltrată în tencuială se dezgheață. În această zonă, care este intens circulată pietonal, sătmărenii sunt expuși pericolului la fiecare pas.

Altădată mândria Sătmarului, clădirile de pe Corso și Semicorso, cu unele foarte mici excepții, arată groaznic. Și nu partea estetică este cea mai importantă în acest caz ci mai degrabă securitatea pietonilor, știindu-se faptul că ambele zone sunt intens circulate pietonal. De exemplu, pe Semicorso, pereții unei clădiri sunt scorojiți, tencuiala este la un pas să cadă, iar la parter se desfășoară activități comerciale cu deschidere pe stradă. Pericol iminent.

Pe Corso, sunt cinci-şase clădiri a căror tencuială poate cădea oricând. ”Perdeaua” care ascunde acum Hotelul Dacia s-a rupt în locul fostei intrări, astfel că nu este exclus ca și de aici să mai cadă câteva bucăți de tencuială sau zidărie. La Ceasul Electric, un balcon este susținut doar în bârne. 

O altă zonă extrem de periculoasă din acest punct de vedere este bulevardul IC Brătianu. Și aici, trotuarele sunt înțesate de lume aproape în orice moment al zilei, asta în timp ce deasupra, foarte multe clădiri sunt foarte periculoase pentru sătmăreni. De jos, de pe trotuar, pericolul nu se vede. Însă el există, iar o tragedie se poate întâmpla aici în orice moment. 

Tot în zona Centrului Vechi sau adiacentă, mai sunt și alte clădiri foarte periculoase pentru sătmăreni. Doar pe strada Ștefan cel Mare sunt o sumedenie de astfel de clădiri. Una dintre ele, din care a început să cadă și bucăți de cărămidă nu doar tencuială, se află în imediata vecinătate a recent renovatului imobil unde funcționa fostul Cinema Popular, acum Casa Meșteșugarilor. Fațada sediului Poștei, de pe strada Mihai Viteazu, a fost acoperită cu o plasă pentru că e foarte periculoasă. De asemenea, și deasupra intrării în Liceul de Artă ”Aurel Popp” sunt câteva bucăți de tencuială care se pot desprinde oricând. 

Inevitabil, aceste clădiri trebuie reparate. Însă de foarte mulți ani de zile se poartă discuții: cine trebuie să o facă. Proprietarii spun că Primăria, Primăria spune că locatarii. La un moment dat, pe vremea când la conducerea primăriei se afla Iuliu Ilyes, s-a încercat o rezolvare a situației printr-un parteneriat Primăriei-locatari dar nu s-a finalizat. Cert este că, în cazul, Doamne ferește, a unei tragedii, proprietarii clădirilor sunt direct răspunzători.

 

Exit mobile version