Buda i-a solicitat public premierului Sorin Grindeanu să se ocupe de îndată de problemele României pe linia atragerii fondurilor europene, adică să facă tot ce este necesar pentru acreditarea autorităţilor de management, astfel încât România să poată da drumul la atragerea de fonduri europene. Europarlamentarul a subliniat că România impune mai multe condiţii la atragerea de fonduri europene faţă de cât cere Comisia, astfel că procesul se derulează foarte greu. A atras atenţia şi asupra faptului că dacă România nu va absorbi fonduri europene, în următorul exerciţiu financiar nu va primi nimic.
El le-a mai transmis guvernanţilor că trebuie să ţină cu dinţii de legea care prevede ca supermarketurile să aibă 51% din produse româneşti, cu toate că s-a declanşat procedura de infringement împotriva României. Europarlamentarul este de părere că purtând un dialog cu Comisia Europeană, aceasta poate fi convinsă că nu se încalcă nicio regulă şi a dat exemplul supermarketurilor din Bruxelles, care vând produse locale şi în care nu se găsesc produse româneşti.