Evenimentul inițiat de către bibliotecarii Secției de împrumut pentru adulți se va desfășura în Sala de lectură „Gheorghe Bulgăr” și va reuni o serie de activități menite să aducă în fața publicului prezent străvechile obiceiuri populare românești dedicate acestei sărbători.
În prima parte a evenimentului, d-na Mihaela Sălceanu, muzeograf la Muzeul Județean Satu Mare, va face o prezentare a acestei sărbători, cuprinzând informații despre originea și tradițiile legate de Dragobete.
Mândruțele și feciorii din clasele a IX-a A, B, C și F de la Colegiul Național „Doamna Stanca”, sub îndrumarea doamnelor profesor Cristina Avram, Mirela Rusu, Fülöp Ildikó și Rodica Pop, vor prezenta scurte scrisori sau alte creații literare având ca subiect dragostea.
Cele mai reușite creații literare vor fi recompensate de către organizatori cu diplome și premii în cărți, în special romane și volume de poezii de dragoste din literatura română și cea universală.Mândruțele vor primi și crenguțe de busuioc, să-l pună sub pernă, existând credința că Dragobete le va ajuta să găsească iubirea adevărată.
Despre Dragobete:
Pe 24 februarie, în ziua când Biserica Ortodoxa sărbătorește Aflarea capului Sf. Ioan Botezătorul, spiritualitatea populară consemneaza și Dragobetele, zeu al tinereții in Panteonul autohton, patron al dragostei și al bunei dispoziții.
Dragobetele este un fel de Cupidon românesc, zis nu întâmplător și Cap de Primăvară, pentru că el are de a face cu energia originară pornită de la Soare, este însuși principiul vital, adică cea mai de bază particulă a ideii de viață, Iubirea.
Sărbătorită cu mult fast în toate culturile, la români iubirea este celebrată de Dragobete, din cele mai vechi timpuri. Unii zic că sărbătoarea a făcut rădăcini la noi încă de pe vremea dacilor.
„Zân de esență solară, apropiat de divinități ale naturii și dragostei, Dragobetele ar descinde dintr-o străveche Zeiță Pasăre, această zeiță devenind, în zeci de mii de ani, Marea Zeiță a Pământului, unele atribute ale ei regăsindu-se la Maica Domnului, Baba Dochia sau Sfânta Vineri. Unele legende românești îl amintesc pe Dragobete Iovan ca pe fiul Babei Dochia, despre care unii mitologi sugerează că ar fi o Mare Zeiță a Pământului”, scrie despre el Marcel Lutic în Timpul sacru – Sărbătorile de altădată (Iași, 2009).
Dragobetele era imaginat ca un flăcău voinic, puternic, frumos și tare iubitor, care putea fi întâlnit prin păduri. De obicei inspira dragoste curată și încredere, ocrotea și purta noroc îndrăgostiților, tinerilor în special.
Pe vremuri, de ziua Dragobetelui, tinerii se îmbrăcau în cele mai frumoase haine pe care le aveau, se duceau pe luncă sau în păduri ca să culeagă primele flori ale primăverii: viorele, ghiocei, toporași. Cu buchetele în mâini, fetele cântau și, la ceasul prânzului porneau în fugă către sat, în timp ce flăcăii încercau să le sărute. De aici și expresia „Dragobetele sărută fetele”.Dacă vreunei fete îi era drag unul dintre băieți, se lăsa prinsă. Sărutul înseamna logodna cu acesta, începutul iubirii dintre cei doi. Seara, deja știa toată comunitatea.
Toți cei care participau la această sărbătoare și respectau tradiția erau feriți de boli în noul an și aveau parte de belșug și bunăstare.
În anumite regiuni ale țării, ajunul Dragobetelui seamănă cu noaptea de Bobotează pentru că fetele mari, curioase să-și afle ursitul, își pun busuioc sfințit sub pernă, sperând că Dragobetele le va ajuta să viseze chipul viitorului soț.