PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Elevi chiulangii, culeși de prin baruri de polițiști

Mai  mulți elevi chiulangii au fost culeși de prin baruri de polițiștii sătmăreni. În cursul zilei de ieri,  polițiștii de proximitate sătmăreni au desfășurat activități conform  Planului  teritorial comun de acţiune pentru creşterea gradului de siguranţă a elevilor şi a personalului didactic şi prevenirea delincvenţei juvenile în incinta şi în zonele adiacente unităţilor de învăţământ preuniversitar de pe raza judeţului Satu Mare.

Activitățile vizează asigurarea climatului  de ordine şi siguranţă în zonele adiacente unităţilor de învăţământ preuniversitar, prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, atât prin aplicarea cu fermitate a prevederilor legale în vigoare, cât şi prin realizarea unor programe parteneriale cu instituţiile şcolare ori organizaţii cu atribuţii în domeniu.

În intervalul orar 10.00-12.00 al zilei de ieri,  ca urmare a verificării zonele adiacente școlilor din municipiul Satu Mare, polițiștii au identificat 11 elevi, care erau prezenți în alte locuri decât la cursuri. Conducerile unităților școlare de care aparțin elevii în cauză, au fost înștiințate pentru a lua măsuri în conformitate cu regulamentele interioare.