PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Gabriel Leș a prezentat Raportul Corpului de Control după verificarea modului de gestionare a mărcii Steaua București

Așa cum a promis, ministrul Apărării, sătmăreanul Gabriel Leș, a prezentat rezultatele Corpului de Control, în urma verificărilor de la Clubul Sportiv Steaua București.

Concluziile Corpului de Control au fost fără echivoc în ceea ce privește legalitatea demersurilor întreprinse la nivelul CSA Steaua pentru respectarea obligațiilor de punere în aplicare a Deciziei ICCJ (atât cele referitoare la recuperarea prejudiciului, cât și cele privind valorificarea mărcii).

În ceea ce privește declarațiile în mass media ale consilierului juridic al clubului, locotenent-colonel Florin-Costel Talpan, acesta nu a fost mandatat să exprime pozițiile oficiale ale CSA Steaua sau MApN . 

”Cred că trebuie să venim cu măsuri urgente de reorganizare a activității structurii de informare și relații publice a CSA și am dispus acest lucru. Avem nevoie acolo de un proces de comunicare coerentă, unitară, care să permită informarea opiniei publice la cele mai înalte standarde profesionale. Va fi nevoie și de completarea, prin concurs, a schemei de personal a structurii de comunicare, precum și desemnarea unui purtător de cuvânt al clubului, lucru care se va întâmpla ca parte a acestor măsuri de reașezare.

Reafirm încă o dată că nu a fost exclusă nicio colaborare între CSA și reprezentanții echipei de fotbal cu care clubul se află acum în litigiu. Nu a fost închis niciun canal de discuție, ba, dimpotrivă. Pentru cei ce susțin că avem interese ascunse sau agende separate, le reamintesc că sunt procese în instanță care trebuie să își urmeze cursul și care nu pot fi influențate de decizii arbitrare sau de viziuni subiective. Odată ce vom avea sentințe definitive, vom aplica legea. Adică exact ce s-a întâmplat până acum.

Înțeleg și respect punctul de vedere al suporterilor steliști, de oricare parte s-ar situa ei cu inima și preferințele. Aș dori să lansez, și cu această ocazie, un apel la calm și rațiune care să ne aducă pe un drum comun. Din respect pentru istoria îndelungată a acestui brand de tradiție al sportului românesc, din pasiune pentru sportul de performanță și cu deplină conformare în fața legilor și a deciziilor judecătorești”, a precizat Gabriel Leș.  

Iată Raportul Integral

”Corpul de Control și Inspecție a finalizat verificările dispuse de ministrul apărării naționale cu privire la modul în care a fost gestionată situaţia generată de revenirea în patrimoniul Clubului Sportiv al Armatei (CSA) a mărcii „Steaua Bucureşti”.

Referitor la măsurile administrative subsumate obligației de punere în aplicare a Deciziei civile nr. 3425, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Corpul de control a constatat faptul că la nivelul CSA “Steaua București” măsurile luate (atât cele referitoare la recuperarea prejudiciului, cât și cele privind valorificarea mărcii) au fost în concordanță cu obligațiile legale ce revin oricărui administrator de bunuri publice patrimoniale.

În privința valorificării mărcii revenite în patrimoniul clubului prin stabilirea, negocierea și încasarea unor taxe de licență, Corpul de Control a reținut motivarea obiectivă a conducerii CSA, conform căreia timpul necesar desfășurării procedurilor de implementare a acestei soluții ar fi putut excede intervalul de cinci ani de protecție a mărcii permis de lege. Ca atare, în vederea păstrării mărcii “Steaua București” în patrimoniul CSA, a fost reținută ca legală și obiectiv justificată soluția alternativă de valorificare a acesteia prin înscrierea unei echipe de fotbal în liga a IV-a, care să promoveze, prin merit sportiv, în ligile superioare, astfel încât promovarea în Liga I să coincidă cu finalizarea lucrărilor de modernizare a stadionului Ghencea.

S-a constatat, de asemenea, că, atât în demersurile de ordin juridic întreprinse până la acest moment în vederea valorificării mărcii, cât și cu privire la pașii de urmat în viitoarele termene ale proceselor în care este parte, Clubul a beneficiat și beneficiază de consilierea de specialitate a Direcţiei pentru relaţia cu Parlamentul şi asistenţă juridică, nefiind identificate situații de obstrucționare a activității juristului CSA în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, privind activitatea de reprezentare procesuală.

În ceea ce privește declarațiile în mass media ale consilierului juridic al clubului, locotenent-colonel Florin-Costel Talpan, raportul reține faptul că acesta nu a fost mandatat să exprime pozițiile oficiale ale CSA Steaua sau MApN.

Ministrul apărării naționale a dispus conducerii CSA “Steaua București” măsuri urgente de reorganizare a activității structurii de informare și relații publice a CSA, în vederea asigurării unui proces de comunicare coerentă, unitară și eficientă pentru toate domeniile de activitate ale clubului. În acest sens, clubul va completa, în perioada următoare, prin concurs, schema de personal a structurii de comunicare și va desemna un purtător de cuvânt care să asigure, într-un mod unitar și coordonat, relația cu reprezentanții mass-media.

Printre propunerile înaintate conducerii MApN, cu privire la problematica verificărilor, sunt incluse adoptarea unor măsuri ferme în vederea asigurării unui climat optim de organizare și desfășurare a activităților în cadrul clubului și o evaluare periodică a stadiului de îndeplinire a măsurilor întreprinse privind gestionarea situației generate de revenirea în patrimoniul CSA a mărcii “Steaua București”.

Exit mobile version