PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Kereskenyi anunță: 2017, anul reparațiilor și al proiectelor

Anul 2017 va fi unul al reparațiilor de străzi și al proiectelor la Satu Mare, potrivit celor afirmate astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, de primarul Kereskenyi Gabor. La întâlnirea cu presa au mai fost prezenți viceprimarii Adrian Albu și Doina Feher, precum și city-managerul Masculic Csaba. 

Acesta a afirmat că municipalitatea își dorește ca în cursul acestui an să recupereze handicapul față de alte orașe, în acest scop fiind elaborat și proiectul de buget pe 2017. Astfel, din cele 297 de milioane lei buget, 254 de milioane sunt alocați pentru funcționare și 43 de milioane pentru dezvoltare.

Pentru reparații străzi a fost alocat 9 % din buget, adică peste 23 de milioane de lei. Vor fi reabilitați peste 250 de mii de metri pătrați de asfalt, lucru care, potrivit primarului, nu s-a mai făcut cel puțin în ultimii șase ani.

Tot cu aceeași ocazie, Kereskenyi a arătat că își dorește ca Centrul orașului să devină și inima orașului. Astfel, aici urmează a fi construite două parcări supraetajate, una în spate la Someșul, cealaltă pe strada Mihail Kogălniceanu, va fi elaborat un PUZ pentru Centrul Vechi, urmând a fi rezolvată și situația casei cu bârne de pe strada Rândunelelor.

Primarul mai spune că în primăvara acestui an va fi reabilitat și ”Pasajul Coposu”, sau ”groapa lui Gyuszi”, cum îi spun unii sătmăreni. Lemnul de aici va fi înlocuit cu un material compozit. 

Tot în acest an vor fi elaborate studiile de fezabilitate pentru sala polivalentă, bazinul de înot, renovarea stadionului ”Dinamo” și pentru uzina de joacă. Stadionul Dinamo va avea gazon sintetic, iar reabilitarea acestuia ar costa circa 200.000 de euro. Vor fi reabilitate și vestiarele, terenul de baschet, precum și precum și pista de atletism. ”Va arăta ca o bijuterie”, a spus Kereskenyi.

De asemenea, va fi amenajată și o pistă de jocuri extreme în parcul UFO din Micro 17, dar și piste pentru bicicliști. 

Prezentarea investițiilor ce urmează a fi făcute de Primăria Satu Mare în 2017 poate fi urmărită AICI

Exit mobile version