Moștenind talentul bunicii Greta Zoicaș, o cântăreață de muzică populară din zona Oașului, Anais a reușit încă din primii ani de viață să se facă remarcată prin aptitudinile sale artistice. Cântându-le tuturor încă din grădiniță, mama fetei spune că aceasta fost de mică o ”drama queen”.
Deși se află la o vârstă fragedă, Anais este convinsă că muzica și cariera sunt căile pe care trebuie să le urmeze în viață. Dacă la început exista, însă, o nesiguranță din partea mamei, după valul de aprecieri primite legat de talentului fiicei sale, Greta Berinde, mama acesteia s-a hotărât, în anul 2015, să o susțină pe sătmăreancă în parcurgerea acestui drum.
Primul pas pe care Anais l-a făcut spre cariera visată a fost participarea la examenul de admitere de la Sylvia Young Theatre School din Londra, unde a intrat cu brio, aceasta fiind în acum studentă part-time la renumita școală britanică. Totodată, în paralel, sătmăreanca participă la cursurile de actorie organizate de Wendy Ann Faraon de la Disney Channel, unde studiază Sit Com și Acting for camera/Multi Camera. Perfecționistă din fire, Anais știe că fiecare detaliu este important pentru a ajunge cu succes la obiectivul pe care și l-a propus, motiv pentru care, pe lângă programul încărcat pe care îl parcurge în fiecare zi, aceasta participă la compania de teatru Actors Temple din Londra, unde studiază cursurile de accent american.
Deși se află la început de drum, iar studiile sunt încă în curs de desfășurare, Anais a reușit să obțină două roluri, în momentul de față lucrând, așadar, la două filme: ”Case Files”, regizat de Damien L. Kage, film care va apărea la cinema în primăvara anului 2018, iar cel de-al doilea film ”Nightmare on 34th Street”, regizat de James Crow, apariția acestuia în cinema fiind planificată pentru perioada crăciunului din acest an. Peste câteva luni, Anais va participa la o gală pentru filmul ”Lighting the Darkness”, produs de românca Andrea Helena David.
În ceea ce privește domeniul muzical, Anais este într-o continuă evoluție, dând dovadă, din nou, de un formidabil talent și o vie dorință de exprimare. Aceasta a înregistrat un cover la Downtown Studios, fapt care a atras un avantajos contract pentru sătmăreancă. Babycamp Records i-a oferit Anaisei un contract sub programul lor de dezvoltare al artistului, lucru care a încântat-o pe aceasta, dar și pe mama ei. Așadar, din luna martie a anului 2016, Anais lucrează cu această companie muzicală, reușind ca în 20 ianuarie 2017 să scoată pe piață primul ei cântec: Hearts Crown, produs de Reece Nagra, unul dintre premiații producători din Marea Britanie.
”Hearts Crown”, primul cântec lansat de artista sătmăreancă, a avut un mare impact emoțional asupra auditorului britanic, datorită mesajului pe care îl transmite.
”Mesajul cântecului este puternic: nu contează prin ce probleme ai trecut în viață, important este să lupți și vei reuși să fi un campion în viață”, spune Greta Berinde, mama fetei.
După ce de la o vârstă fragedă a avut o evoluție fenomenală pe plan artistic, devenind la 11 ani o sursă de inspirație pentru mulți copii, tineri și adulți, Anais a primit și aprecierea revistei americane ”Sprinle Kids”, pe paginile căreia a avut o frumoasă apariție.
Anais s-a născut la Londra, unde locuiește și în momentul de față. Mama ei este născută în Satu Mare și a avut grijă să o aducă acas[ de mai multe ori, a învăţat-o să vorbească româneşte pentru a nu-şi uita originile.