Iată ce ne scrie un cititor PortalSM din Micro 17.
”Suntem mai mulți locuitori din Micro 17 și vrem să facem cunoscut niște fapte prin care Primăria Satu Mare ne încalcă unele drepturi. Mai exact, în data de 17 februarie, locuitorii de pe strada Bobocului, în parcarea din spatele scărilor 15, 17, 19, s-au trezit cu un indicator rutier care semnifică ”Parcare pentru persoanele cu handicap”.
Menționăm faptul că parcarea a fost amenajată în mandatul primarului Coica. După ce parcarea a fost terminată, locatarii acre ave autoturisme am depus cerere la Primărie pentru a ne ocupa locuri pe care să le plătim, așa cum se întâmplă în cartierele Micro 15 și 16. Dar nu se întâmplă acest lucru. Parcarea nici în ziua de azi nu este trasată corespunzător. Parchează fiecare cum apucă și cum are loc. Când e plină parcarea lăsăm mașinile lângă bloc, pe stradă.
Am înțeles că acel idicator și l-a rezolvat o doamnă care de anul trecut, în mandatul primarului Coica, se lăuda că ea o să ocupe ce loc de parcare vrea că are relații la primar. Mai mult decât atât, doamna nu și-a rezolvat locul de parcare la scara ei, l-a rezolvat unde a vrut ea, așa, ca să le arate vecinilor că ea este cu relații la Primărie. Și-a ales un loc la altă scară. Parcarea nu este trasată, iar pe acel indicator nu este specificat numărul de locuri pentru persoanele cu handicap. Nu știm pe ce loc să parcăm.
Menționez faptul că doamna conduce un autoturism normal, care nu este adaptat pentru persoane cu handicap. Ea este sănătoasă, nu este invalidă, umblă foarte bine pe stradă. Cu acel autoturism se circulă o dată sau de două ori pe lună dar nu ea, ci fiul ei. Ea circulă cu un alt autoturism.
Ne întrebăm dacă se rezolvă locurile de parcare prin pile și relații la Primărie sau ajunge o hârtie cum că ești pensionată de boală într-un grad de handicap. Noi știm că acel indicator se referă la persoanele cu grad de invaliditate care dețin și un autoturism adaptat. Dacă cineva din familie este pensionat de boală cu grad de handicap poate să ceară la Primărie loc de parcare? Dacă este așa, atunci 30% dintre locurile de parcare ar trebui să fie destinate pentru persoanele cu handicap.
Vrem să fie trasate parcările și să plătim locurile de parcare”, ne scrie cititorul PortalSM.
În mare măsură, ceea ce a fost sesizat în această scrisoare se confirmă. În locul de parcare respectiv, în această dimineață se afla un autoturism care nu are nici o inscripție că ar aparține unei persoane cu handicap.
Directorul ADP Satu Mare, Cristian Bozai-Vodă, a precizat pentru PortalSM că o comisie din cadrul Primăriei Satu Mare acordă acele locuri de parcare în baza unui dosar pe care solicitantul îl depune. Însă pe acel loc de parcare poate parca, în principiu, orice persoană cu handicap, nu doar solicitantul.
Directorul ADP a mai precizat că nu există un număr maxim de locuri pentru persoane cu handicap într-o parcare. Cu alte cuvinte, oricine, care îndeplinește condițiile prevăzute de lege, poate cere on loc de parcare pentru persoanele cu dizabilități.