PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Taxa de salubrizare nu creşte la Satu Mare. Se bagă însă o taxă în plus

După mai multe discuţii şi analize din punct de vedere juridic, reprezentanţii Primăriei şi cei ai operatorului de salubritare par să fi “rezolvat” problema creşterii taxei la salubrizare de la Satu Mare. Astfel, explicaţia oficială ce urmează să fie anunţată este că taxa de salubrizare ce se plăteşte pe persoană, nu va creşte. În schimb, operatorul de salubritate va avea posibilitatea de a introduce o nouă taxă pe factură, intitulată taxă de mediu. Noua taxă vine după ce Ministerului Mediului  impune o taxă de 80 de lei pe tona de deșeuri depuse la gropile de gunoi. La Satu Mare, aproape toate deșeurile sunt depuse la grămadă, colectarea selectivă, duală, fiind o poveste de ani de zile. În aceste condiții, penalizarea de 80 lei/tonă o plătesc tot sătmărenii, nu cei care nu au pus la punct sistemul de colectare selectivă.

De altfel, city managerul Masculic Csaba a anunţat într-o conferinţă de presă că tarifele percepute de Florisal pentru serviciul de salubritate din municipiul Satu Mare ar putea crește, începând cu data de 1 martie, cu peste 35%.  

În prezent, tariful Florisal este de 7,39 lei/pers/lună, însă odată cu includerea taxei suplimentare, după primele calcule, s-ar ajunge la 10 lei/pers/lună, adică cu peste 35% mai mult. Adică nu crește taxa, dar plătim mai mult.

Indiferent că îi spune taxă de salubrizare, taxă de mediu, sau cum doresc să îi spună, orice fel de taxă, cel mai probabil e faptul că sătmărenii vor plăti mai mult firmei de salubrizare.  Practic pe factură va apărea taxa veche, de 7,39 lei, urmând ca Florisal să aibă posibilitatea să adauge o poziţie nouă cu taxa de mediu care se va calcula în funcţie de cantitatea de deşeuri depusă. Adică Florisal va face împărţirea taxei suplimentare la persoane fizice şi juridice, după propriile calcule.

Problema va fi discutată în ședința Consiliului Local de joi.