PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Demonstrațiii de tehnică și luptă și cros de Ziua Jandarmeriei la Satu Mare

demonstratii jandarmi, Scoala Altfel (6)În scopul promovării imaginii Jandarmeriei Române, pentru creşterea transparenţei şi deschiderea faţă de cetăţean, Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) Satu Mare organizează o serie de activităţi menite a prezenta aspecte ale muncii de jandarm. Activităţile se desfăşoară în contextul aniversării pe 03 aprilie a.c. a 167 de ani de existenţă ai Jandarmeriei Române şi vor cuprinde un cros al Jandarmeriei dar și o demonstrație de tehnică și luptă. 

Astfel, sâmbătă, 1 aprilie, va avea loc Crosul Jandarmeriei, ediţia I – pe traseul Grădina Romei – bulevardul Traian – Piaţa 25 Octombrie. Întâlnirea va avea loc la intrarea în grădina Romei, de pe strada I.C. Brătianu, la ora 14,00 şi va fi urmată de un scurt instructaj. Startul se va da la ora 14,15, urmând ca la sosire, câştigătorii să fie recompensaţi cu diplome şi medalii, iar ceilalţi competitori cu diplome de participare. La Cros sunt aşteptaţi să participe elevi, şi nu numai, de toate vârstele, urmând ca departajarea la locurile I, II şi III să se facă în funcţie de vârsta participanţilor.

Luni 03 aprilie, cu începere de la ora 12,00, în Piaţa 25 Octombrie din municipiul Satu Mare va fi organizat un ceremonial militar – cu ocazia Zilei Jandarmeriei Române, urmat de o suită de exerciţii demonstrative de intervenţie, autoapărare, alpinism şi câini de serviciu. În continuare vor fi prezentate profesiile din domeniul ordinii şi siguranţei publice, se vor efectua recrutări de candidaţi în vederea participării la concursurile de admitere în instituţiile militare de învăţământ şi vor fi prezentate elemente din dotarea tehnică a Jandarmeriei Române.

 

Exit mobile version