PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Două femei, rănite grav pe trecerea de pietoni într-o singură zi la Satu Mare

Neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea străzii prin locuri marcate și semnalizate corespunzător, a fost cauza producerii a două accidente rutiere, ieri 28.03.2017, pe raza municipiului Satu Mare. Două femei au fost rănite grav.

Primul dintre ele  a avut loc la ora  12:40, pe bld. Lucian Blaga din municipiu când un conducător auto de 59 de ani din Satu Mare, conducând un autoturism proprietate privată,  pe fondul neacordării de prioritate, a accidentat grav o femeie de  34 ani, tot din Satu Mare, care, în calitate de pieton, s-a angajat în traversarea străzii pe trecerea pentru pietoni marcată și semnalizată. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, totodată ambilor participanți la trafic le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii eventualei alcoolemii.

În jurul orei 15:40, un conducător auto de 24 de ani din Satu Mare, conducând un autoturism pe strada Odoreului, pe fondul neacordării de prioritate, a accidentat o tânără de  21 de ani, angajată regulamentar în traversarea drumului public. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a tinerei, atât acesteia cât și conducătorului auto li s-au prelevat mostre biologice de sânge în vederea determinării eventualei alcoolemii.

 În ambele situații au fost întocmite dosare penale  sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.