PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

A început marea plombare la Satu Mare. Ce străzi au prioritate (FOTO)

plombare1Astăzi a început marea campanie de plombare a gropilor apărute în asfaltul străzilor din municipiul Satu Mare. Primarul Kereskenyi Gabor a declarat că în prima fază sunt pregătite gropile. 

”Astăzi au început lucrările de pregătire pentru plombarea gropilor. În această fază se efectuează frezarea suprafețelor deteriorate și pregătirea lor pentru asfaltare”, a precizat Kereskenyi.

Primarul a mai arătat că, în această primă fază, lucrările se vor desfășura cu prioritate pe străzile din zona centrală a municipiului Satu Mare.

”Prioritare sunt arterele majore din municipiu, urmând să intervenim în cel mai scurt timp pe toate străzile cu probleme”, a mai arătat edilul-șef. 

Urmează să fie reabilitate în acest an la Satu Mare în jur de 250.000 mp de carosabil şi trotuare precum şi 20.000 mp trotuare cu pavaj. Valoarea estimată a lucrărilor este de 23 milioane lei.

Exit mobile version