PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Judecătorii sătmăreni au avut o activitate eficientă în 2016

nilda presa tarnoveanu, remus nemesConducerea Tribunalului Satu Mare, reprezentantă prin președintele Nilda Preda Târnoveanu și purtătorul de cuvânt, Remus Nemeș, au prezentat astăzi, într-o conferinţă de presă, bilanţul instituţiei pe anul trecut, arătnd că judecătorii din eficient au avut o activitate eficientă.

În cursul anul 2016, Tribunalul Satu Mare şi judecătoriile din circumscripţia acestuia au avut de soluţionat un număr de 34297 dosare, din care 8442 dosare aflate în stoc la finele anului 2015, iar 25855 dosare nou înregistrate în cursul anului. Au fost soluţionate 25851 dosare, rămânând nesoluţionate la 31.12.2016 un număr de 8446 dosare în care se includ şi cele 688 dosare sunt suspendate.

Indicele general de operativitate al tribunalului şi al judecătoriilor din circumscripţia sa a fost în anul 2016 de 76,91%. Acest indice de operativitate este calculat prin raportare procentuală a numărului de dosare soluţionate – 25.851, la numărul total al cauzelor de soluţionat – 34.297 (însumând stocul de dosare de la începutul anului cu dosarele nou înregistrate), cu scădererea cauzelor a căror soluţionare este suspendată la finele anului 2016. În anul 2015 indicelui general de operativitate a fost de 73,47%. Constatăm astfel o creştere de 3,44 procente.

În ceea ce priveşte operativitatea evidenţiată de aplicaţia STATIS, care se calculează prin raportare procentuală a numărului de dosare soluţionate doar la dosarele nou intrate în anul 2016, constatăm că aceasta este de 100,01%.

 

Exit mobile version