PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Poliţiştii din Satu Mare nu mai dau amenzi! Ce vă poate ajuta!

Poliţiştii sătmăreni nu prea mai aplică amenzi, ci doar avertismente. Odată cu declanşarea protestelor la nivel naţional, poliţiştii sătmăreni s-au aliniat colegilor lor din ţară şi pentru abateri nu foarte grave nu mai aplică amenzi ci doar avertismente.

“Nu mai aplicăm amenzi ci avertismente. În cazul în care contravenientul este scandalagiu evident că îi aplicăm amendă, dar pentru oamenii paşnici care recunosc că au greşit aplicăm avertismente”, a explicat, pentru PortalSM, un poliţist din Satu Mare.

Aşadar, dacă v-a oprit radarul pentru viteză sau aţi încălcat vreo altă lege pentru care puteţi fi sancţionaţi şi sunteţi opriţi de poliţişti, vă poate ajuta dacă le spuneţi că sunteţi de acord cu revendicările lor. Atenţie însă, nu scăpaţi de dosare penale sau de puncte în cazul şoferilor. Sancţiunile se constată, se aplică, procesele verbale se întocmesc, doar că în loc de amendă primiţi un avertisment. Această măsură este luată de aproape toţi poliţiştii din Satu Mare. Mai pot exista însă şi excepţii.

Amintim că sindicaliştii de la Europol Satu Mare organizează marți, începând cu ora 10:00 o acţiune de protest în faţa sediului Poliţiei Municipale de pe str. Gheorghe Doja.

Sunt aşteptaţi să participe zeci de poliţişti care să transmită un mesaj unitar conducerii ministerului de la Bucureşti.

La ultima întâlnire de la Bucureşti, sindicaliştii din Poliţie au ieşit nemulţumiţi de la întâlnirea cu ministrul de Interne, Carmen Dan, care le-a promis o mărire de salariu între 100 şi 300 de lei, din luna aprilie. Sindicaliştii cer ca salariul să le fie calculat la nivelul actual al salariului minim, nu la cel din 2009.