Pentru anul în curs, municipiul Satu Mare are la dispoziție un buget de peste 298 de milioane de lei. Dintre aceștia, 251,32 milioane de lei sunt pentru funcționare și 46,78 milioane pentru dezvoltare.
Primarul Kereskenyi Gabor a precizat că bugetul pe anul 2017 este unul constructiv pentru nevoile municipiului Satu Mare. Edilul șef a mai precizat că, chiar dacă nu vor fi investiții pompoase, 2017 va fi catalogat drept anul reparațiilor, adăugând că a fost demarat proiectul privind reparațiile străzilor din oraș.
Astfel, pentru investiții a fost alocată suma de 45,47 milioane lei, pentru studii de fezabilitate și documentații – 3,68 milioane lei, pentru proiecte tehnice – 2,33 milioane lei, dotări – 4,99 milioane lei din care 1,37 milioane lei pentru mobilier urban.
De asemenea, a mai fost alocată suma de 6,4 milioane lei pentru reparații capitale și 1,74 milioane lei pentru achiziții imobile.
Peste 100 de milioane lei sunt pentru salariile profesorilor, dar acești bani sunt primiți de la bugetul național prin sume defalcate de TVA.
Tot în bugetul pe anul 2017 sunt prevăzute sume pentru instituțiile subordonate Primăriei Satu Mare. Astfel, Centrului de Cultură ”GM Zamfirescu i-a fost alocată suma de 2,25 milioane lei, Poliției Locale – 5,68 milioane lei, creșelor – 2,23 milioane lei, Teatrului de Nord – 8,45 milioane lei, Filarmonici – 5,44 milioane lei.
Au fost alocați bani și pentru sport. Peste 3,54 milioane de lei sunt prevăzuți, în bugetul pe 2017, Clubului Sportiv Municipal (CSM) Satu Mare, iar Clubului de Fotbal Olimpia i s-a alocat suma de 1,7 milioane lei.
Bugetul a fost aprobat în unanimitate de consilierii locali sătmăreni.