PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Șoferițele, amendate de polițiști și RAR cu mărțișoare (FOTO&VIDEO)

Șoferițele care au trecut azi, în jurul orei 11.00, prin Piața Libertății din Centrul Vechi al municipiului Satu Mare, au avut parte de o surpriză. Au fost trase pe dreapta de polițiștii rutieri sătmăreni și au fost amendate cu mărțișoare atât din partea Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), cât și din partea Registrului Auto Român (RAR). 

Nu au scăpat de amenzi nici doamnele sau domnișoarele din autobuze. Unul dintre acestea a fost oprit și toate femeile au fost cadorisite cu câte un mărțișor și urări de bine cu ocazia zilei de 1 Martie. 

Reprezentantul IPJ, inspector Flaviu Pișcorean, cela care a coordonat activitatea a transmis gândurile bune din partea polițiștilor pentru toate doamnele și domnișoarele. 

”Ca în fiecare an, de tradițional 1 Martie, lucrători din cadrul IPJ Satu Mare, împreună cu cei din cadrul RAR, au oprit în trafic doamne și domnișoare și au oferit tradiționalul Mărțișor, cu urarea de a avea o primăvară cât mai însorită și lipsită de evenimente rutiere”, a precizat, Flaviu Pișcorean.  

În total, au fost distribuite aproximativ o mie de mărțișoare.