O femeie a fost rănită grav în urma unui accident cumplit produs ieri dimineață la Satu Mare. Astfel, ieri, în jurul orei 10.00, polițiștii rutieri sătmăreni au fost sesizați despre faptul că o femeie a fost acroșată de un autoturism pe raza municipiului Satu Mare.
Sosiți la fata locului, polițiștii au stabilit faptul că o tânără de 19 ani din Satu Mare, conducând un autoturism pe strada Petofi Sandor, a accidentat o sătmăreancă de 76 ani, care în calitate de pieton s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis și fără să se asigure. În urma impactului a rezultat vătămarea gravă a femeii, fiind transportată la Spitalul Județean Satu Mare pentru îngrijiri medicale de specialitate .
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ; totodată i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii eventualei alcoolemii.
În cauză s-a întocmit dosar penal și se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.