Ultima actualizare: azi, 11:07

Locale

Adrian Albu, candidat la președinția PNL Satu Mare. Este al doilea anunțat oficial

Viceprimarul municipiului Satu Mare, Adrian Albu, și-a anunțat astăzi candidatura pentru președinția Organizației Județene a PNL Satu Mare. Este al doilea candidat oficial după Adrian Cozma.

Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă la care au participat și susținătorii lui Adrian Albu printre care deputatul Romeo Nicoară, vicepreședintele Consiliului Județean, Ioan Rus, viceprimarul municipiului Satu Mare, Doina Feher, primarul orașului Ardud, Ovidiu Duma, primari și viceprimari liberali din județ.

Anunțul oficial a fost făcut, în deschiderea conferinței de presă, de Ioan Rus. ”În urmă cu o săptămână, unul dintre colegii noștri și-a anunțat candidatura, astăzi își va anunța candidatura și domnul viceprimar Adrian Albu, colegul nostru, pe care îl susținem toți cei prezenți aici”.

Deputatul PNL de Satu Mare, Romeo Nicoară a arătat că este important cine va conduce destinele partidului pentru următorii patru ani la Satu Mare.

”Este vorba despre un candidat care se înscrie în cursa internă pentru președinția filialei Satu Mare a Partidului Național Liberal. Acest candidat este colegul nostru Adrian Albu, care este rodul unei hotărâri pe care am luat-o noi toți cei ce facem parte în acest mare grup de susținători format din demnitari PNL locali, județeni și naționali, pentru că noi considerăm că aceasta este o decizie bună pentru PNL Satu Mare. Aici, în cursul lunii aprilie, vom hotărî conducerea județeană a PNL Satu Mare pentru următorii 4 ani. Nu ne este indiferent cum va fi această conducere și ce obiective va avea pentru relansarea Partidului Național Liberal. De aceea, eu mă bucur că suntem într-un număr atât de mare cei care-l susținem pe colegul nostru Adrian Albu. Eu sunt aici, împreună cu colegii mei, în această echipă”, a arătat deputatul Romeo Nicoară.

La rândul său, Adrian Albu a mulțumit celor care-l susțin și a adăugat că dorește să facă parte dintr-o organizație județeană a PNL puternică la Satu Mare.

”A fost un proces de decizie destul de îndelungat și laborios, dar colegii au considerat că eu ar trebui să conduc în următorii ani, și că aș fi cea mai potrivită și ponderată persoană pentru a conduce în următorii ani organizația județeană din Satu Mare. Mulțumesc tuturor celor care mă susțin și vă spun că eu și noi ne dorim o organizație echilibrată și puternică în care toți membrii care și-au dovedit adeziunea și dorința de activa în PNL să-și aibă locul în această organizație. Am dori să facem o organizație puternică la Satu Mare și să fim o contrapondere la Partidul Social Democrat. Vom sta cu ochii pe guvernarea PSD-ALDE care a început să dea mici rateuri în România. Vrem să mai promitem o dată, dacă este cazul, cetățenilor că ne vom folosi toată energia pentru a ne pune în slujba cetățenilor. Este o etapă. Este un proces democratic în fiecare partid. Îmi doresc să fac parte dintr-un partid puternic și o organizație puternică”, a mai spus Albu.

Conferința de Alegeri a Organizației Județene a PNL Satu Mare va avea loc pe data de 28 aprilie, de la ora 17.00, la Filarmonica ”Dinu Lipatti”. Vor participa 350 de delegați din cele 56 de organizații locale din județul Satu Mare.

19 comentarii

  1. Seby Vadan Răspunde

    Atat mai lipseste pentru a ingropa definitiv liberalismul la Satu Mare. Cu Adrian Albu, un om fara anvergura, fara carisma, din tagma politicienilor expirati, PNL-ul va fi pulverizat in Satmar.

  2. PNL sau PDL, aceeasi mizerie Răspunde

    Albu, Cozma, Blidar…
    Ce oameni frate! Unu si unu

  3. Radu Moldovan Răspunde

    Daca nu apare ,,un Mesia” local ( și nu prea văd de unde ..) nu există altă variantă decât Albu . Echilibrat, de inițiativa, fara ranchiuna. Întotdeauna alegem răul cel mai mic. Să ne ferească Domnul de Cozma și Gașca lui de PD-L-isti, cu Blaga, Olteanu, Videanu, Cristi Sasu, Mitica Opsaid, Pinalti, etc

  4. Laszlo Răspunde

    Albu și-a dus la lansare ș…. Așa Albule, o sa duci sus partidul.

  5. marin Răspunde

    Felicitări d-le Albu sunteți cel mai corect și bun om pe care îl cunosc .

  6. titu msaors Răspunde

    Felicitari Albule, esti tu si nevasta ta de la finante cei mai corecti dintre HOTI, nesimtitilor

    • Felixrobertinos Răspunde

      Iar te mananca undeva, de incepi sa te scarpini, improscand pretutindeni cu mizerii?! Mai bine pune-o pe Robertina sa te scarpine!

  7. Marius Răspunde

    Se duce pe apa sâmbetei liberalismul in Satu Mare cu Albu președinte, un smecheras care toată cariera lui și afacerile și le-a construit doar prin smecherii politice. Asta e din Gașca lui Silaghi

  8. dac Răspunde

    Albu, o alternativă pentru liberalismul sătmărean, succes !!

  9. Ionel M. Răspunde

    Îi cunosc bine pe cei doi candidați, Adrian Albu și Adrian Cozma. În opinia mea, indiferent cine va câștiga, PNL Satu Mare trebuie să rămână unit și să se concentreze pe recâștigarea încrederii electoratului și pe reorganizarea filialei. Nefiind membru de partid, ar fi inutil să spun pe cine aș prefera în fruntea filialei. Mult succes candidaților și cel mai bun să învingă!

  10. Nelu Codreanu Răspunde

    Asta micu e mare cocos! Cica ieri a palmuit un primar si s-a ratoit la colegii de partid! Nu iti ia nimeni blonda, stai linistit!!

  11. satmarean Răspunde

    In afara de jigniri la adresa candidatilor, ce mai stiti sa scrieti?

  12. Florin Răspunde

    Succes, PNL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.