PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Campania Îmi construiesc viitorul, debutează azi la Satu Mare

Campania de orientare vocațională Îmi construiesc viitorul, a debutat astăzi la Satu Mare. Detalii despre desfășurarea acesteia și despre scopurile ei au fost oferite de inspectorul școlar general, Călin Durla și directorul CJRAE, Sânziana Cristea.

”Unul dintre principalele obiective ale acestei campanii este informarea elevilor cu privire la ofertele pe care le au atât în plan educațional cât și în cea ce privește angajarea lor pe piața muncii, astfel încât decizia lor de carieră să fie una corelată cu profilul psiho-atitudinal și, nu în ultimul rând, evaluarea profilului lor, pentru a-și cunoaște punctele tari, sfera de interese, de ce aptitudini au mai dezvoltate pentru a ajunge la locul potrivit”, a arătat Sânziana Cristea.

În cele ce urmează prezentăm integral acțiunile organizate în cadrul acestei campanii.

Campania de orientare vocaţională

 „Îmi construiesc viitorul!”

Organizatori: Inspectoratul Şcolar Judeţean Satu Mare, Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Satu Mare, cu sprijinul Consiliului Judeţean Satu Mare

Parteneri:  şcolile  din judeţ, Asociaţia Economică Germano- Română pentru Regiunea de Nord-vest, Romanian Business Leaders, Inspectoratul de Poliţie Judeţean, Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă, agenţi economici din judeţ

Perioada de desfăşurare: 4 aprilie – 31 mai 2017

Grupul ţintă: toţi elevii, în principal cei din clasele terminale

Obiectivele campaniei:

Programul campaniei:

–  în Carei – Colegiul Tehnic ”Iuliu Maniu” (10 aprilie)

–  în Satu Mare – Colegiul Național ”Ioan Slavici” (11 aprilie)

Liceele şi şcolile gimnaziale au şi propriul program, corelat cu cel la nivel judeţean.