PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Atelier de vopsit ouă la Muzeul Județean

Mai mulţi elevi de calsa a VII-a a Liceului Teoretic German “Johann Ettinger”, însoțiți de profesorul Manuela Dan, au participat astăzi la un atelier interactiv de vopsit ouă la Muzeul Județean. Muzeograful Mara  Lobonț Pușcaș și restauratoarea Adela Dobrescu i-au învăţat pe aceştia cum se vopsesc ouăle de Paşte, cu scopul de a duce mai depare această tradiţie. Au fost mulţi copii care astăzi au vopsit pentru prima dată ouă.

“În prealabil decorăm ouăle cu frunze de ierburi, în fiertură de coji de ceapă sau în pigmenţi chimici, ideea e să îi învăţăm să se pregătească de sărbători respectând oarecum tradiţiile locale, vrem să le transmitem informaţii legate de sărbători, dar şi să îi provocăm să ne împărtăşească experienţele lor din familie. Magazinele vin în întâmpinarea noastră cu oferte foarte largi, cu ouăle gata colorate, dar lipsește ceea ce înseamnă până la urmă atmosfera în familie, legătura care se creează în momentul în care copilul stă împreună cu mama în bucătărie, cu bunica, toată lumea participă la pregătirea diverselor etape pentru sărbătoare”, a spus Mara Lobonț Pușcaș

 

Exit mobile version